joi, 14 martie 2019

Understanding Power

Noam Chomski, Understanding Power

Dacă vreți să citiți critica sistemului capitalism actual făcută inteligent, lecturile din Noam Chomski sunt foarte nimerite.
Totuși eu am tot timpul o rezervă în minte. Desigur, ceea ce demonstrează Chomski este adevărat, și critica sa este utilă pentru a îmbunătăți sistemul. Da, capitalismul nu este o societate a îngerilor, are tot felul de aspecte negative. Este mai ales un sistem deschis, care are un echilibru dinamic, cu provocări permanente pentru societate și individ. Totuși, socialismul de tip anarhist promovat de Chomski (nu știu cum să-i spun altfel, Chomski nu crede nici în socialismul „real” construit în fostele țări socialiste) este idealist, poate prea idealist. Tehnicile de exercitare a puterii, nu tocmai oneste, în societățile capitaliste, sunt reale dar în același timp de succes. Chomski apelează la solidaritatea umană dincolo de „lăcomia” capitalistă. Dar, oare, cooperarea și solidaritatea umană nu se manifestă în mod firesc chiar în cadrul sistemului? Așa „criticabil” cum este el.

Cartea reprezintă în fapt o editare a unor coferințe ale lui Chomski din anii 1990. E interesant și din perspectivă istorică cum previziunile s-au împlinit sau nu. Observațiile privind internetul, pe atunci încă la început, sunt cât se poate de valabile. Pe de altă parte îngrijorările față de deschiderea economică a Indiei s-au dovedit fără substanță, India deschisă către economia mondială a progresat teribil.

Niciun comentariu: