În postare de acum o săptămână despre Deleuze îmi aminteam de Levi-Strauss. Deși structuralismul nu mai e la modă, ca acum decenii în urmă, lucrările lui Levi- Strauss în domeniul antropologiei rămân de referință.
Iată ce scria despre islam, într-o epocă în care nu plana nebunia fundamentalismului de astăzi.
„Religie profundă care se bazează mai puțin pe evidența unei revelații decît pe neputința de a înfiripa legături în afară. Față de bunăvoința universală a budismului, de dorința creștină a dialogului, intoleranța musulmană adoptă o formă inconștientă la cei care o practică, căci dacă ei nu caută întotdeauna să-i forțeze pe ceilalți să împărtășească adevărul în care cred sînt însă (și aceasta e mai grav) incapabili să suporte existența altora, ca indivizi. Singurul lor mijloc de a se pune la adăpost de îndoieli și umilință constă într-o anihilare a celuilalt, considerat ca martor al unei alte credințe și al unui alt comportament. Fraternitatea islamică este o confrerie unită întru excluderea necredincioșilor și care nu-și poate mărturisi acest caracter, deoarece aceasta ar însemna implicit a-i recunoaște ființînd”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu