Jonathan Conlin, Mr Five Per Cent, The Many Lives Of Calouste Gulbenkian
Cartea este o biografie a unuia dintre cei mai bogați oameni din lume la vremea sa, Calouste Gulbenkian, 1869-1955.
Cartea urmărește patru linii importante ale vieții (vieților, cum ne invita cartea sa citim) acestui personaj, care în ciuda averii nu a fost deloc dornic de publicitate și a trait mai degrabă retras, în afara atenției presei.
Desigur este extrem de interesant cum a ajuns acest fiu al unei familii de armeni înstăriți din Istanbul un om de afaceri extrem de bogat cu afaceri la scara mondiala.
Explicația pare a fi averea familiei care i-a pus la dispoziție capitalul de început, conexiunile, si educația bună (britanica). Și evident inteligenta sa, munca disciplinata și încrederea în destinul propriu.
Calouste Gulbenkian a intuit la începutul secolului XX potențialul extraordinar al afacerilor cu petrol. Și a investit acolo. Mai mult, a devenit repede omul care putea sa facă legături între diverse interese, într-o lume unde concurenta era acerba ca să nu spunem chiar sălbatică. A stabili legături de încredere într-un astfel de climat era marele sau talent. În general răsplătit cu participații de 5% in felurite corporații din domeniul petrolului. Marea sa lovitura a fost participarea la compania care a avut practic monopolul, în perioada interbelica, al exploatării petrolului din Irak, unde deținea un 5% care ii aducea o uriașă avere. De aici și porecla pe care a primit-o în lumea afacerilor de Mr Five Per Cent.
Un alt fir urmărit de carte este relația afaceristului cu identitatea sa de armean. Armenii au o istorie zbuciumata, iar secolul XX i-a supus la încercări cumplite. A fost Calouste Gulbenkian un bun armean? Probabil ca cel mai bun răspuns este unul nuanțat. E vorba de un personaj de anvergura mondiala, cu educație britanica, care a trăit mare parte a vieții la Londra Paris și spre sfârșit la Lisabona. Astfel ca viata sa nu a fost marcata de afilierea națională. Pe de alta parte a fost implicat în unele proiecte legate de ajutorarea comunității armene, fără însă să facă mare caz de aceasta.
Un alt aspect al vieții este cel al relațiilor de familie. Fiind un oriental, familia, văzută în sens extins și patriarhal, juca un mare rol în existenta sa. Nu a fost probabil cel mai reușit aspect al vieții sale. Căsătoria, deși nu lipsita de dragoste la început, a funcționat ca un aranjament social obișnuit în înaltă societate. Copiii au crescut între răsfățul unora cărora averea le permitea orice și personalitatea dominatoare a lui Calouste Gulbenkian. Fiul, Nubar, departe de a deveni un mare afacerist care sa preia frâiele afacerilor tatălui a devenit cunoscut mai mult datorita extravagantelor care făceau savoarea rubricilor de scandal din ziare. Asa ca nu e de mirare ca omul de încredere a devenit ginerele, și el tot un armean, de altfel ruda din familia soției.
În fine, dar de fapt, în primul rand, pentru ca acesta este aspectul care aduce pe Calouste Gulbenkian in a atenția posterității, este colecționarul de arta. Colecția sa de arta, păstrată și astăzi în muzeul care îi poarta numele din Lisabona, unde a trăit în ultima parte a vieții, este una dintre cele mai importante colecții private de arta din lume. Cu bun gust personal evident, dornic tot timpul sa se instruiască și sa asculte sfaturile celor mai buni specialisti, a adunat picturi celebre, statui celebre, arta decorativa, mai ales baroca, monede rare, antichități din Egipt, arta orientala, plus ca a fost finanțatorul artistului Rene Lalique. Totul de cea mai buna calitate. Desigur a avut și norocul de a fi în anii 1920 unul dintre putinii intermediari care vindeau petrol furnizat de către sovietici. În aceasta calitate a avut acces sa cumpere tablouri și sculpturi chiar din colecțiile Ermitajului. Colecția sa la care se referea ca fiind "copii mei" a devenit atât de prestigioasa încât a fost un mic război între diverse instituții de arta, în care au intervenit și guverne, pentru a o găzdui. Pina ala urma portughezii au reușit sa asigure ca aceasta colecție sa rămână în Portugalia și o puteți vizita în Lisabona. Va spun ca merita.
Cartea este o biografie a unuia dintre cei mai bogați oameni din lume la vremea sa, Calouste Gulbenkian, 1869-1955.
Cartea urmărește patru linii importante ale vieții (vieților, cum ne invita cartea sa citim) acestui personaj, care în ciuda averii nu a fost deloc dornic de publicitate și a trait mai degrabă retras, în afara atenției presei.
Desigur este extrem de interesant cum a ajuns acest fiu al unei familii de armeni înstăriți din Istanbul un om de afaceri extrem de bogat cu afaceri la scara mondiala.
Explicația pare a fi averea familiei care i-a pus la dispoziție capitalul de început, conexiunile, si educația bună (britanica). Și evident inteligenta sa, munca disciplinata și încrederea în destinul propriu.
Calouste Gulbenkian a intuit la începutul secolului XX potențialul extraordinar al afacerilor cu petrol. Și a investit acolo. Mai mult, a devenit repede omul care putea sa facă legături între diverse interese, într-o lume unde concurenta era acerba ca să nu spunem chiar sălbatică. A stabili legături de încredere într-un astfel de climat era marele sau talent. În general răsplătit cu participații de 5% in felurite corporații din domeniul petrolului. Marea sa lovitura a fost participarea la compania care a avut practic monopolul, în perioada interbelica, al exploatării petrolului din Irak, unde deținea un 5% care ii aducea o uriașă avere. De aici și porecla pe care a primit-o în lumea afacerilor de Mr Five Per Cent.
Un alt fir urmărit de carte este relația afaceristului cu identitatea sa de armean. Armenii au o istorie zbuciumata, iar secolul XX i-a supus la încercări cumplite. A fost Calouste Gulbenkian un bun armean? Probabil ca cel mai bun răspuns este unul nuanțat. E vorba de un personaj de anvergura mondiala, cu educație britanica, care a trăit mare parte a vieții la Londra Paris și spre sfârșit la Lisabona. Astfel ca viata sa nu a fost marcata de afilierea națională. Pe de alta parte a fost implicat în unele proiecte legate de ajutorarea comunității armene, fără însă să facă mare caz de aceasta.
Un alt aspect al vieții este cel al relațiilor de familie. Fiind un oriental, familia, văzută în sens extins și patriarhal, juca un mare rol în existenta sa. Nu a fost probabil cel mai reușit aspect al vieții sale. Căsătoria, deși nu lipsita de dragoste la început, a funcționat ca un aranjament social obișnuit în înaltă societate. Copiii au crescut între răsfățul unora cărora averea le permitea orice și personalitatea dominatoare a lui Calouste Gulbenkian. Fiul, Nubar, departe de a deveni un mare afacerist care sa preia frâiele afacerilor tatălui a devenit cunoscut mai mult datorita extravagantelor care făceau savoarea rubricilor de scandal din ziare. Asa ca nu e de mirare ca omul de încredere a devenit ginerele, și el tot un armean, de altfel ruda din familia soției.
În fine, dar de fapt, în primul rand, pentru ca acesta este aspectul care aduce pe Calouste Gulbenkian in a atenția posterității, este colecționarul de arta. Colecția sa de arta, păstrată și astăzi în muzeul care îi poarta numele din Lisabona, unde a trăit în ultima parte a vieții, este una dintre cele mai importante colecții private de arta din lume. Cu bun gust personal evident, dornic tot timpul sa se instruiască și sa asculte sfaturile celor mai buni specialisti, a adunat picturi celebre, statui celebre, arta decorativa, mai ales baroca, monede rare, antichități din Egipt, arta orientala, plus ca a fost finanțatorul artistului Rene Lalique. Totul de cea mai buna calitate. Desigur a avut și norocul de a fi în anii 1920 unul dintre putinii intermediari care vindeau petrol furnizat de către sovietici. În aceasta calitate a avut acces sa cumpere tablouri și sculpturi chiar din colecțiile Ermitajului. Colecția sa la care se referea ca fiind "copii mei" a devenit atât de prestigioasa încât a fost un mic război între diverse instituții de arta, în care au intervenit și guverne, pentru a o găzdui. Pina ala urma portughezii au reușit sa asigure ca aceasta colecție sa rămână în Portugalia și o puteți vizita în Lisabona. Va spun ca merita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu