duminică, 13 decembrie 2020

Ce cauta bulgarul în Ardeal?

 

De la Spiridon Ion Cepleanu - Operă proprie, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=17088524

În manualele de istorie românești scrie despre cum au venit maghiarii în Ardeal și cum s-au luptat românii cu aceștia, conduși de Gelu sau de Menumorut.

Pentru că veni vorba de Menumorut istoricii zic că de fapt nu prea era chiar român, unii spun că ar fi fost slovac (despre asta poate voi scrie în altă parte) sau bulgar. Și au bune temeiuri, pentru că Notarul Anonim al Regelui ungur Bela (al II-lea, al III-lea, al IV-lea, nu se știe, și cu asta e o întreagă poveste) pe scrierea căruia, Gesta Hungarorum, adică Faptele Ungurilor,  ne bazăm, spune despre Menumorut că a răspuns, amenințărilor maghiarilor, cu corde bulgarico, adică am traduce, cu mândrie bulgărească.

Dacă Menumorut, al cărui stăpânire era prin Bihorul de astăzi, era bulgar, atunci, ce e cu bulgarii în Ardeal?

Deși astăzi Bulgaria nu e deloc un stat care să inspire teamă, bulgarii au avut momentul lor de glorie.

Bulgarii, un neam turcic, inițial așezați în stepele din nordul Mării Negre (unde, de remarcat, au conviețuit și cu maghiarii), au trecut sub hanul Asparuch in Balcani pe la 680 unde creează un stat puternic, rival al bizantinilor în stăpânirea Peninsulei balcanice.

Relațiile cu bizantinii au fost când de confruntare, când de cooperare. De exemplu, în 718 au salvat Constantinopole de asediul arabilor, armata bulgarilor nimicind pe arabi, salvând Europa de o invazie arabă, victorie de aceeași importanță cu cea a francilor asupra arabilor la Poitiers în 732.

Pentru ce ne interesează pe noi aici, știm că practic în aceeași perioadă în care francii lovesc hanatul avarilor din câmpia Panonică, și bulgarii atacă pe avari dinspre est, pe la 804-806, sub hanul Krum (cunoscut, interesant, în izvoare și ca Kean- hanul).

 Din vremea urmașului său Omurtag (814-831) avem informații clare despre schimburi de ambasade între bulgari și franci, între Omurtag și împăratul francilor Ludovic cel Pios, în încercarea de a aplana conflictele din zona de frontieră a acelor două stăpâniri, de pe Dunăre. Interesant e că francii nu reușesc să oprească pe Omurtag să cucerească Croatia de la ei. 

Sunt atestate și lupte de frontieră cu francii pe Dunărea mijlocie. Probabil în aceste campanii a murit tarkanul bulgar Onegavon despre care o inscripție ne spune că s-a înnecat în Tisa.

Stăpâneau bulgarii și Transilvania? Avem numai mențiuni indirecte. Știm că Regele Arnulf al Germaniei, fiind în război cu moravul Sviatopolk (a doua parte a sec. al. IX-lea), trimite o solie la bulgari cerând ca aceștia să interzică trimiterea de sare către dușmanul său. Cum sarea nu putea veni decât din Ardeal, într-o formă sau alta, bulgarii puteau controla comerțul cu sare de aici. Desigur aceasta nu exclude deloc existența unor dinaști locali, români sau slavi.

Așa era și cazul lui Glad care stăpânea în Banat. Deși nu putem spune de ce neam era Glad, ni se spune însă în documente că în armata sa erau cnezi bulgari (alături de valahi si pecenegi). Deși pare înfrânt în primele confruntări cu maghiarii, totuși reușește cumva să-și păstreze stăpânirea. După el va stăpâni un urmaș al său (nu știm exact care era legătura de rudenie) Ahtum (Ohtum), despre care ni se spune că a fost botezat la Vidin. 

Regatul maghiar va integra Transilvania abia începând din vremea regelui Stefan (Sfântul Stefan) al Ungariei prin campanii militare care sunt coordonate cu ofensiva bizantină care nimicește statul bulgarilor, în principal cea din vremea impăratului Vasile al II-lea (976-1025) numit și Bulgaroctonul (omorâtorul de bulgari).

Astfel se explică că printre cei învinși de maghiari în luptele pentru cucerirea Ardealului  apare și Ducele Kean, al bulgarilor (probanil Kean este o deformare a tilului de kagan, khan). Ni se spune că din tezaurul luat pradă de la acesta de către unguri s-a construit prima catedrală de la Alba Iulia.

Ahtum a mai rezistat o perioadă punându-se sub ocrotirea Basileului bizantin, dar undeva pe la 1030 și el va cădea în luptă cu maghiarii, capitala sa fiind cucerită și primind numele de Cenad, unde a fost episcop Gerard ( episcop 1030-1046), ulterior sanctificat, scrierile despre acest sfânt fiind și sursa informațiilor despre starea lucrurilor din Banat înainte de încorporarea în Regatul maghiar.

Ce importanță au avut bulgarii pentru această zonă? Foarte importantă a fost organizarea bisericească. Românii, inclusiv cei din Ardeal, care după anul 1000 au fost sub stăpânirea ungurilor catolici și nu ar fi avut cum să fie organizați ca biserică ortodoxă după acea dată, au adoptat cel mai probabil prin intermediul bulgarilor organizarea bisericească și liturghia slavonă.

Urme au rămas puține ale bulgarilor. Totuși e de știut că Șchei/Șchiau este un  nume care desemnează pe bulgari și pe sârbi (vine din sclavi, numele cu care erau cunoscuți slavii sudici). Astfel că Șcheii Brașovului are legată întemeierea de bulgari (probabil și aromâni printre ei) stabiliți acolo, ulterior localitatea devenind una românească. Și mai sunt și alte cazuri.


Surse:

Stefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I,Editura Dacia, Cluj. 1972,

Gheorghe I. Brătianu, Tradiția Istorică despre întemeierea Statelor românești, , Cartea Moldovenească, Chișinău, 1991,

Steven Runciman, A History of  the First Bulgarian Empire, 1930,

R.J. Cramton, Bulgaria, Oxford University Press, 2013

2 comentarii:

Ciprian Balica spunea...

Interesant!

Octavian spunea...

Despre prima biserică din Alba Iulia sunt pagini pe internet.Ridicată de voievodul local Iula