miercuri, 17 februarie 2021

A History of Tokyo 1867-1989: From EDO to SHOWA: The Emergence of the World's Greatest City

 


A History of Tokyo 1867-1989, From EDO to SHOWA: The Emergence of the World's Greatest City  Edward Seidensticker, Donald Richie, Paul Waley 

Cartea este o incursiune fascinantă în istoria unei transformări uluitoare de la aproape medievalul Edo, de la finalul epocii shogunilor, pana la megalopolisul futuristic de astăzi, capitala Japoniei, Tokyo. 
E o istorie culturala, în sensul larg al termenului, încercând sa descrie o lume vie, cu emoții, speranțe și drame. 
Desigur nu este uitat factorul economic al acestei creșteri cu Seiko, care a început ca un vânzător de ceasuri la taraba, sau Shiseido, întemeiată de un farmacist al marinei militare retras din activitate, inventator de leacuri de frumusete. Și desigur afaceri imobiliare, nu toate din cele mai curate, care au trasat imaginea arhitecturala a orașului. 
Dar nu aceasta este miza principala. Orașul este compus din stări de spirit, migrații interne, relocalizari. Mișcarea și transformarea  cartierelor de distractii, de la cartierul plăcerilor  Yoshiwara cu licență de la Shogun pana la, în zilele noastre, tinerii excentrici din Harajuku, povestesc mai mult despre devenirea orașului Tokyo decât orice date economice. 
E o carte densa, nu întotdeauna confortabil de citit. Uneori alegerile autorului în a construi o imaginea acestei devenirii pot fi controversate, dar în mod sigur e o lectura fascinantă. 



Niciun comentariu: