Grădina de ciment este, într-o primă impresie, un roman pervers cu note horror. O familie cu patru copii care se descompune, prin dispariția părinților. Un drum de la viața liniștită a clasei mijlocii britanice la ruină și descompunere.
Și totuși ce dă forță acestui roman dincolo de notele de senzațional?
Dincolo de moarte, prezență permanentă, dincolo de descompunerea materială a lumii în care se petrece această dramă, dragostea și sexualitatea sunt contraponderea care salvează, sunt reconstituirea disperată a unei vârste de aur simbolizată de grădina de ciment, creație a unui tată nu foarte inspirat în aranjamente peisagistice.
Ceea ce pentru noi, cititori și privitori din afară, este perversiune și oroare, de partea cealaltă nu este decât o evadare într-o grădină a raiului în care nu mai există păcat și judecată.
Autorul se joacă cu perspectivele, timpul curge într-un ritm mitic, dincolo de timpul faptelor banale, lumea se recompune după alte reguli, decât cele ale realității, și în același timp dureros de reală. Am avut ispita de a vorbi de "realism magic" în cazul acestui roman, dar cred că mai bine ar descrie lucrurile sintagma "magia realismului".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu