duminică, 3 octombrie 2021

A History of the War in the Balkans 1991—2002

 


R. Craig Nation, A History of the War in the Balkans 

O carte din 2003 care rezuma războaiele din Balcani care au condus la destrămarea Iugoslaviei. 
E o carte destul de echilibrata care evita sa arunce răspunderea nenorocirilor acestor conflicte exclusiv în partea Sârbilor, asa cum se obișnuia în mass media occidentala. 
E vorba de conflicte în care vinovatul este exacerbarea naționalismelor de tot felul, și sloven și croat și sârb și albanez și bosniac-musulman - sa nu ne lăsăm păcăliți, nu e singurul caz de definire națională prin raportare la religie, și croații ca limba se deosebesc foarte puțin de sârbi, însă s-au definit prin raportare la catolicism. 
Sârbii, sau mai degrabă alegerea lor de a miza pe naționalismul lui Milosevici, au partea lor de vina. Putini își amintesc astăzi ca blocarea funcționarii instituțiilor federative Iugoslavie, chiar în momentul declanșării crizei care a condus la se cesiunea republicilor, a fost în primul rand din cauza manevrelor de putere ale lui Milosoveci. 
Situație care a condus la faptul ca nu s-a declarat starea de urgenta în fata evidentelor mișcări ale separatistilor, iar armata federala Iugoslavia nu a avut un mandat legal sa intervină în desfășurarea evenimentelor. Deși, cel mai probabil, o intervenție hotărâtă în primele stadii ale acțiunilor separatiste ar fi putut sa salveze ce se mai putea salva. 
In fata eșecului instituțiilor federale naționalismul a explodat. Întâi s-a separat Slovenia. Republica mica fără o minoritate sarbeasca importanta. Milosevici a fost gata sa tranzacționeze o despărțire amiabila, obiectivul sau fiind o Serbia mare obiectiv care nu era fundamental afectat de separarea Sloveniei. 
Lucrurile stăteau altfel în Croația. Croația avea zone importante locuite de sârbi, Kraina, Slavonja, și în definitiv granițele acesteia puteau cu ușurință a fi considerate ca fiind un artificiu administrativ al regimului comunist când acesta organizase federația Iugoslavia. 
De aceea Croația a devenit locul unui război fierbinte cu multe victime. Un mandat ONU a adus forte de pace care sa despartă combatantii. Totuși calculul lui Milosevici care a acceptat aceste forte de pace a fost greșit. Pentru ca stoparea luptelor în 1992 în Croația a fost un răgaz pentru noul instituit stat croat sub conducerea nationalustului croat pur și dur Franjo Tudjman sa se întărească. Iar în 1995, cu pasivitatea interesata a puterilor occidentale, care astfel puneau presiune pe sârbii din Bosnia, Croația va trece la ofensiva și cucerește în câteva zile zonele locuite de sârbi din Croația. Victorie însoțită de o curățare etnica fără menajamente, dar putin mediatizata, sute de mii de civili sarbi fugind din calea armatei croate în câteva zile, iar printre sârbii care au îndrăznit sa rămână pe loc se pot estima la câteva mii numărul celor uciși în zilele de început ale ocupației.
Maximul atrocitatilor însă fost înregistrat în Bosnia. Fără o majoritate etnica clara sârbii ortodocși și bosniaci musulmani fiind aproximativ la egalitate, plus o comunitate importanta de croați, situația a condus la un război cu scopuri clare de curățenie etnica. Practic a fost un război casa contra casa, sat contra sat, cu toate excesele imaginabile ale unui astfel de conflict. Sârbii au avut un avantaj militar inițial, deoarece au pus mana pe depozitele de armament ale armatei federale (care s-a retras din Bosnia, în termen scurt după ce aceasta și-a declarat separarea). Însă au pierdut războiul mediatic, fiind arătați pe toate canalele ca fiind barbarii săvârșind toate atrocitățile (realitatea fiind ca toate părțile au comis atrocități fără nicio reținere). Pana la urma, presiunea adusă de înaintarea armatei Croate (cum am spus mai sus) și mai ales d e intervenția în forță a occidentalilor sub egida NATO, au forțat pe sârbi ca în 1995 aceștia sa vina la masa negocierilor, ajungând la acordul în care a fost prezervat un stat Bośnia, însă in fapt împărțit într-o parte sârbă și una musulman-croata care nu au prea mult de a face una cu alta.
In 1998 a izbucnit și criza separatismului albanez din Kosovo, rezolvata tot printr-o intervenție în forță a forțelor occidentale, intervenție încă și mai controversata, care a condus la crearea unui stat Kosovo. În treacăt fie spus și Macedonia a avut în acea perioada un scurt război civil cu o mișcare separatista albaneza, inspirata de vecinii din Kosovo, dar care a fost potolita înainte de a produce pagube ireparabile.
Și aici se ajunge la responsabilitatea occidentala. Autorul constata ca în primele faze, cancelariile occidentale, era vremea războiului din Golf, au acordat un interes scăzut crizei din fosta Iugoslavia. Fapt care a lăsat un câmp de acțiune puterilor străine care doreau sa câștige din aceste ape tulburi. Rolul Germaniei în adâncirea crizei nu poate fi negat. Pe fondul de dezinteres internațional, Germania, care tocmai se reunifica și dorea sa-și reafirme statutul de mare putere, a recunoscut independenta Croației, dincolo de poziția prudenta adoptata de celelalte puteri occidentale, contribuind astfel important la prăbușirea Iugoslaviei.
După ce canalele media au fost umplute cu imagini de război civil atroce, chiar în Europa civilizata, cancelariile occidentale au ales sa se implice din ce în ce mai mult mergând pana la utilizarea forței militare în mod direct. Aceasta intervenție s-a făcut în numele drepturilor omului și prezervării diversității. Dacă strict  militar intervențiile au fost în ultima instanta un succes, raportat la scopul declarat intervențiile au fost un eșec. Aranjamentele de pace impuse de occidentali în fosta Iugoslavia nu au făcut decât sa consfințească realitatea unor state purificate etnic. De fapt, occidentalii, dincolo de planificarea operațiunilor militare, nu au planificat în niciun fel cum ar trebui sa arate pacea unui teritoriu cu o diversitate etnica. Concluzia autorului e una amara.  De fapt, singura varianta funcțională de a asigura diversitatea etnica a fost chiar Iugoslavia, și singurul obiectiv realist ar fi trebuit sa fie prezervarea acesteia. 

Niciun comentariu: