Pašić and Trumbić. The Kingdom of Serbs, Croats and Slovenes

 Pašić and Trumbić. The Kingdom of Serbs, Croats and Slovene, Dejan Djokic

O carte foarte bine documentata despre participarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor la Conferința de pace de la Paris după Primul Război mondial.

Desigur, astăzi, după destrămarea Yugoslaviei, proiectul statului comun al sârbilor, croaților și slovenilor este în general tratat ca un proiect artificial, condamnat de la început.

Se uita ca, totuși, exista un curent foarte puternic (curentul "iliric" denumit în epoca) care susținea fără nicio reținere a sârbii și croații sunt o nație, întâmplător având religii diferite, și ca, în general, ślavii din sud, din Balcani, poate cu unele retineri fata de bulgari, trebuie sa se unească cu toții, ca o consecință fireasca a asemanarilor dintre ei.

Desigur erau și opinii care se a băteau de la aceasta ideologie, dar nu trebuie negat ca ideea unirii slavilor din sud era foarte puternica în epoca.

Primul Război mondial a adus și ocazia realizării acestei idei. Sârbii prin rezistenta lor îndrăzneață și neabătut fata de Puterile Centrale s-au aflat în tabăra învingătorilor și aveau și ascendentul moral pentru a lucra la strângerea slavilor sudici în jurul regatului Serbiei.

Conferinta de pace de la Paris trebuia sa asigure recunoașterea internațională.

Istoria este desigur făcută de oameni, și autorul se concentrează asupra principalilor doi membri ai delegației yugoslave la Conferința.

Nikola Pašić este tipul politicianului versat din Regatul Serbiei din înainte de război. De mai multe ori prim ministru al Serbiei, poate fi comparat cu ușurință cu un Ionel Brătianu din istoria românească. La Paris a fost șeful delegației. Desigur, ca politician provenit din Regatul Serbiei privea Regatul de după război ca un Regat al Serbiei extinse, interesat în mai mare măsură de vechile dispute ale Serbiei, și dispus sa negocieze aranjamente de securitate, din perspectiva omului de stat clasic. 

Ante Trumbić, născut, interesant, într-o familie vlaha de lângă Split, are o cariera de luptător pentru drepturile naționale ale Croaților în cadrul monarhiei Austro-ungare. Dupa izbucnirea războiului mondial se exileaza, și devine practic principala voce de susținere a drepturilor Croaților pe lângă Antanta. Apreciază că croații vor fi victimele altor puteri dacă nu se aliază cu sârbii, și susține formarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (proclamat, coincidenta cu unirea romanilor, la 1 decembrie 1918). Provenit dintr-o mișcare națională cu o tradiție liberala, este foarte sensibil la aspectele naționale. Participa la Conferința de pace ca proaspăt numit ministru de externe al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovacilor. 

Ca și în cazul romanilor, situația noului regat la Conferința de pace nu a fost usoara. La început au fost primiți doar ca reprezentanți ai Regatului Serbiei conferință refuzând sa ia act de noile realități. Și mai umilitor, deși se proclama se unirea micului Regat Muntenegru cu Serbia, conferința de pace va avea tot timpul un loc rezervat pentru Muntenegru, care rămâne gol.

Cu Bulgaria, stat învins, lucrurile au fost relativ sime Serbia obținând o rectificare favorabila a graniței obținând practic după dorința sa o granita politica corespunzătoare celei etnice pretinse. 

Mai greu a fost cu România, aflata și aceasta în tabăra învingătorilor, ambele state revendicand Banatul. Din fericire, Pašić și Brătianu aveau o tradiție a negocierii intereselor celor doua state, și după câteva momente tensionate și ciocniri în teritoriu, s-a ajuns la linia de demarcație care constituie și astăzi granita dintre cele doua state.

Ungaria, zguduita de revoluția bolșevica, nu a opus o mare rezistenta la revendicările Sârbilor. În schimb teritoriul sloven a fost drastic diminuat, conferința de pace fiind mai favorabila sustinerilor austriecilor.  Foarte umilitor,  deoarece la sfârșitul războiului se proclamase un stat al Croaților și Slovenilor separatist fata de Austro - Ungaria, care apoi și-a proclamat, cum am spus mai sus, unirea cu Regatul Serbiei, marile puteri au cerut noului Regat al Sârbilor, Croatilor și Slovenilor sa semneze tratatul de pace și în calitate de stat învins!

Daca de aceasta umilinta au scăpat, la fel ca și România, nu au scăpat de clauzele privind despăgubirile, yugoslavii ca și romanii fiind ținuți sa plătească despăgubiri de război pentru teritoriile pe care proveneau de la statele învinse. De asemenea, ambelor state, le-au fost impuse clauze umilitoare în contextul epocii privind protecția minorităților. 

 Cele mai multe probleme le - au avut insa  cu Italia. Italia figura printre invingatori, mai mult, făcea parte din restrânsul grup al maror puteri care hotara, asupra tuturor chestiunilor.  Toate chestiunile controversate ajungeau în fata acestui grup restrâns. Astfel ca yugoslavii erau în situația imposibila în care diferendele cu Italia erau analizate de... reprezentantul Italiei. Inițial italienii voiau toată Dalmatia si o si ocupa militar la sfârșitul războiului. 

Pana la urma putea sa fie și mai rău. Italia a obținut peninsula Istria, portul Zara (Zadar), o serie de insule lângă coasta dálmata. Port Fiume a fost declarat stat liber, dar practic a fost ocupat de italieni și în 1924 anexat de Italia.

În linii mari obiectivele esențiale au fost atinse de reprezentanții  nou infiintatului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care pana la urma semnează tratatele cu acest nume (cu o inevitabila greșeală de scriere).  Soarta puterilor mici.