Cartea aceasta e un fel de clasic în studiul instituției bisericii în perioada târzie a antichității.
O lume decadentă, in care instituția bisericii se inradacineaza temeinic, profitând de ultimele sclipiri ale culturii și organizării juridice clasice, pentru care devine de fapt depozitarul pentru evul ce tocmai se naște pe care îl numim fie medieval, fie chiar epoca întunecată.
O instituție vivace, plina de lupte personale, schisme, dezbateri teologice subtile greu de înțeles pentru neinițiați.
In joc intrezarim desigur întotdeauna puterea. Instituția bisericii, într-o lume unde statul imperial clasic se dezmembrează, devine în fapt un vehicul important al puterii.
Dezbaterile despre natura Trinitatii, aduc, sa îmi fie iertata comparația, cu dezbaterile de astăzi din social media: fiecare susține o teza fiind interesat prea puțin de adevăr sau înțelegerea cu celalalt, cât mai ales de a-și impune punctul de vedere. Nu lipsește nici fenomenul fake news, se scriu lucrări sub nume false pentru a decredibiliza inamicii. Într-o lume în care distantele erau greu de acoperit, încă și mai greu în aceasta epoca de sfârșit al vechii lumi, ținând seama de prăbușirea autorității imperiale și a relativei siguranțe pe care o asigurare aceasta în Epoca sa de glorie, fiecare comunitate era cantonat în adevărul ei, cu minima comunicare cu cei din afara. Astfel ca orice fals devenea credibil. Adăugați la aceasta și prăbușirea educației în Epoca antichității tarzii, astfel se creează cadrul ca enormități care astăzi ne par ca imposibil d e crezut, atunci puteau trece cu ușurință ca adevaruri, fiind prea putini cei care mai aveau cunoștințele necesare sa sesizeze inadvertente.
O lectura excelenta. Și, de reținut, cea mai veche icoana din lume păstrată pana astăzi, se afla la Kiev. Un motiv sa vizitați capitala vecinilor. E din secolul al VII le-a și înfățișează pe sfinții Sergiu și Bacchus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu