joi, 27 ianuarie 2022

Cronicile brancovenesti

 

Cronici brancovenesti (antologie glosar si bibliografie de Dan Horia Mazilu)

Sunt cronicile acestea despre cunoscutul domnitor Constantin Brâncoveanu (domnitor în Tara Românească 1688-1714) o lectură de interes? Ce ai putea afla mai mult despre un personaj, care altfel ocupă spații generoase în lucrările istoricilor?

În primul rând istoricii sunt foarte ocupați cu politici, sau, alții, de reealizările culturale, numeroase și remarcabile, ale domnitorului.

Însă niciun istoric nu a fost preocupat să descrie ce însemna să fii domnitor al Țării Românești în acel moment de cumpănă de veacuri și de mari transformări la scară europeană.

Cronicile (favorabile sau nu domnitorului) îți vor descrie „meseria” de domnitor mai bine decât a făcut-o vreun istoric. Și era „meserie” grea. Contextul era unul foarte complicat, Imperiul Otoman, după asediul eșuat în fața Vienei din 1683, se afla în defensivă, structurile sale politice, elitele sale fiind sub semnul eșecului de neoprit. De aici, continuă nervozitate la nivelul administrației otomane, rotiri disperate de cadre, va fi chiar și o revoltă care conduce la detronarea sultanului. Pentru Brâncoveanu aceasta însemna eforturi disperate de a anticipa schimbări de politici rapide, neașteptate, și a se adapta cerințelor imperiului.

În plus, dominația asupra principatelor române devine disputată, habsburgii în primul rând, apoi Imperiul Rus, ceea ce înseamnă încă și mai mult stres asupra domnitorului care trebuie să navigheze între interese diverse.

Problemele financiare sunt foarte presante. Imperiul Otoman era în criză evidentă din punctul de vedere al capacității de a face față cheltuielilor. Inflația introdusă de economia de schimb în plină expansiune în Europa de Vest, lovește greu în Imperiul Otoman care se bazează pe venituri fixe ale unei economii eminamente funciare. De aici cereri de plăți anticipate ale tributului (care adaugă la costul general și dobânzile mari cerute pentru a se face rost de bani în momentul în care tributul este cerut), presiune pe obligațiile de prestatii în natură (furnituri, lucrări la poduri, la cetăți) care se înmulțesc, mai ales în condițiile în care campaniile militare în zonă sunt practic permanente. Si practic o dublare a tributului care este acceptată de domnitor.

Urmărirea domnitorului în activitatea sa prin care reușește să se descurce între atâtea probleme, este fascinantă.

Este citirea acestor cronici o lectură în sine plăcută?

Principala cronică este cea lui Radu Greceanu, logofăt la curtea domnitorului, care se vrea o cronică oficială. Limba este una plăcută, inevitabilele arhaisme nu fac textul unul greu inteligibil,. Să nu uităm că logofătul Radu Greceanu este și unul din traducătorii Bibliei de la Bucuresti tipărită prin grja predecesorului la tron al lui Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino, lucrare care este considerată de toți specialiștii ca bază a ceea ce a devenit limba românnă literară. Este o cronică influențată evident de valorile umanismului, autorul vorbește de virtu, termenul consacrat în literatura renascentistă italiană, pentru a descrie calitățile individului care parcurge calea cunoașteii de sine și a naturii, individul ca imagine a perfecțiunii divine. Domnitorul Brâncoveanu este suma acestor calități. Într-o lume tulbure, amenințată din toate părțile, el apare ca principiul care asigură  armonia universului prin faptele sale, chiar și cele mai mărunte, consemnate cu asiduitate de către cronicar.

Colecția este completată de o Cronica anonimă (favorabilă) și Cronica lui Radu Popescu, nefavorabilă lui Brâncoveanu. Cele două cronici sunt scrise într-un stil moralist, foarte vioi. Radu Popescu, a făcut parte dintr-o partidă de boieri care au uneltit împotriva domnului, a fost iertat (deși în mod normal ar fi putut fi executat după legea vremii), dar nu a primit funcții, cariera sa capatand avant abia spre batranețe, sub cei care au urmat la tron lui Brâncoveanu. A fost doar unul dintre secretarii de limbă latină în cancelaria domnescă. Se simte  familiaritatea scriitorului cu modelele literare Europene, o bună cunoaștere a situației politice internaționale (problemele razboiului de succesiune la tronul Spaniei, interesele puterilor europene implicate, e doar un exemplu). Fiind o cronică critică la adresa lui Brîncoveanu, Radu Popescu experimentează pe terenul ironiei și satirei.

Una peste altă, nu e nicidecum o lectură a unor texte prăfuite, medievale, ci chiar pot fi o lectură plăcută.

Niciun comentariu: