Cu Tudor Arghezi prin București

 

 Cu Tudor Arghezi prin București, Dumitru Bădița

Un demers cel puţin interesant. O biografie a celebrului scriitor din perspectiva locurilor. Iar Arghezi a fost un Bucureștean prin excelență, fiind chiar născut în București, cum putini din lumea literara din acea vreme, sfârșit de secol al XIX-LEA, erau.

Născut cu numele din acte Teodorescu, în apropiere de b-dul Dacia, în acea vreme o zona de margine, cu livezi și grădini de zarzavaturi, cunoaște lansarea literara sub oblăduirea lui Macedonski, care locuia nu departe, cam pe unde este astăzi latura dinspre Dorobanti  a ASE-ului.

Are o experienta de călugăr la Cernica și apoi chiar cu funcție la Patriarhie, amorul și neastamparul îl face sa părăsească cinul călugăresc.

La maturitate va locui într-o casa în zona Pietei Kogălniceanu, nu departe de zona străzilor Sarindari-Brezoianu unde se aflau redacțiile de gazete, centrul profesional pentru un publicist, cum era Arghezi.

Probabil se simtea bine în București, căci nu l-a părăsit nici în timpul ocupației din 1916—1918, lucru care i-a atras după război și un an de închisoare la Văcărești, fiind considerat colaborator cu inamicul.

Probabil acolo a admirat prima data dealurile învecinate, unde, când succesul literar și patronajul regal al lui Carol al II - lea i - au îmbunătățit starea materiala, a construit casa de la Mărțișor.  Patronajul lui Carol a fost plătit cu ceva articole adulatoare, astfel foarte acidul gazetar Arghezi dând dovada ca știa să - și urmărească interesul.

Și in timpul războiului atitudinea a oscilat de la admirația pentru Germania pana la pamfletul acid despre Killinger, ambasadorul german.

După război expresia prea libera a făcut sa treacă pe lista neagra a regimului comunist și nu a mai fost publicat. A trăit retras la Mărțișor, din expediente, inclusiv vânzarea cireșelor din celebra livada a casei.

Totuși și-a găsit din nou un protector. Gheorghiu-Dej după 1952 rămas singurul și necontestat șef al regimului comunist din România avea slăbiciune pentru poezia lui Arghezi asa ca din 1953 Arghezi revine în prim planul literaturii. Cu funcții, onoruri și avantaje materiale demne de un nomenclaturist. Évident poetul a știut sa se adapteze, sa scrie fără sa deranjeze regimul.