Memoriile unui tradator

 Lupu C. Kostaki, Memoriile unui trădător

Această carte e o ocazie, destul de rară, de a va întâlni cu punctul de vedere asupra unor evenimente istorice importante (România în Primul Război Mondial) care nu a fost validat ca istorie oficiala, adică ceea ce nu veți auzi niciodată la școală.

Lupu Kostaki urmaș al unei importante familii de boieri din Moldova și-a construit o cariera în administrația românească la sfârșitul Secolului al XIX-lea începutul de Secol XX. A activat, ca încadrare într-un partid, în rândul conservatorilor, în principal în grupul atipicului politician P. P. Carp. A avut însă bune relații și cu liderii liberali.

Asa ca războiul mondial îl prinde în Consiliul administrativ al Ministerului de interne, păstrat în functie deși Ministerul era în acel moment liberal.

Lupu Kostaki se manifesta, ca și P. P. Carp, in calitate de germanofil, adică făcea parte dintre acei politicieni care considerau ca politica înțeleaptă pentru România e sa rămână, în Războiul Mondial, alături de Puterile Centrale, Germania și Austro-Unagaria, cu care avea un tratat de alianță  încă din 1883.

Cuvântul germanofil este unul care induce în eroare. Acești oameni nu erau neapărat simpatizanți ai Germaniei, dar exprimau o convingere importanta și de nestramutat: cel mai mare pericol pentru România era Rusia, și România trebuia sa se afle întotdeauna în tabăra care lupta cu Rusia. În Primul Război Mondial aceasta era tabăra Puterilor Central. 

Fiind cunoscut ca întreținând bune relații cu reprezentanții Germaniei la București, atunci când în toamanlui 1916, data fiind înfrângerea armatei române, administrația românească se retrage în Moldova, Lupu Kostaki este numit "gerant" la Ministerul de interne, adică persoana împuterniciă de către minister sa rămână pe loc în Bucureștiul ocupat, și sa tina legătură cu autoritățile germane de ocupație, încercând sa apere cât mai bine interesele populației și Statului roman. Data fiind importanta ministerului care conducea practic toată mașinăria administrativa și forțele de ordine ramase pe loc, sub ocupație, Lupu Kostaki devine cel mai important funcționar roman rămas sub ocupație, sa continue activitatea autorităților romane. 

Desigur, a avut d e rezolvat probleme insurmontabile legate de aprovizionare, in condițiile în care ocupantul avea ca politica prelevarea de resurse din România ocupata, în condiții în care resursele deveniseră oricum puține în toată Europa aflata în război. 

Au fost momente când a fost nevoie de multa insistenta pentru a se putea firma în continuare existenta Statului roman în teritoriul ocupat. 

Inevitabil a fost faptul ca funcționarii rămași în teritoriile ocupate au fost nevoiți sa colaboreze cu autoritățile germane de ocupație. In primul rand aceste autorități ale Statului roman erau tolerate de ocupant atât cât acestea se dovedeau utile în menținerea ordinei publice, realizarea unor obiective proprii ale ocupantului.  Altfel acesta le-ar fi desființat prin forța, dacă nu-i erau cumva utile. Pe de alta parte, pentru a obține o anumita protecție pentru populație în teritoriul ocupat, funcționarii romani se angajau într-un troc cu ocupantul, încercând sa facă schimburi avantajoase cu ocupanții, pentru a asigura  subzistenta pentru populație. 

Pe ansamblu lucruri au funcționat acceptabil date fiind condițiile. 

Partea neplăcută este ca după război. Lupu Kostaki a fost judecat și ținut câteva luni închis ca trădător, pentru ca ar fi colaborat cu inamicul. Acuzație fundamental hilara, pentru ca gerantul Lupu Kostaki pentru asta a fost lăsat în teritoriul ocupat, sa colaboreze cu inamicul.

De aici aceste memorii, Lupu Kostaki vrea sa se justifice, macar în ochii posterității. 

Lectura nu este tomai ușoară, deoarece autorul se lansează în lungi digresiuninsi și comentarii politice, în dauna faptelor efective. 

Totuși rămâne o lectura fascinantă care oferă o perspectiva diferita fata de istoria "oficiala".