duminică, 31 iulie 2022

Les Roumains dans la campagne de Stalingrad

 

Les Roumains dans la campaigne de Stalingrad, Alexandre Thers

Cartea care face obiectul acestei scurte prezentari  reprezintă primul studiu din afara României, de amploare,  dedicat participării romanilor la lupta de la Stalingrad.

Lupta de la Stalingrad a fascinat desigur pe istoriografi, dar aceștia s - au concentrat pe cei doi mari actori, armata sovietica și armata germana.

Participarea românească a fost putin abordata, doar ca o nota de subsol aproape, deși a fost foarta importanta, doua armate romane fiind implicate, Armata a 3-a la cotul Donului, asigurând practic flancul de nord al înaintării germanilor spre Stalingrad, și armata a 4-a, in flancul de Sud, spre stepa calmuca.

Autorul sesizează aceasta situație nedreapta și dorește să o corecteze.

Mai mult, este și o alta problema istoriografică, pe care o abordează. Imediat după înfrângerea de la Stalingrad, responsabilii germani, într - un reflex explicabil, dar nu scuzabil, au ales sa se disculpe pentru înfrângere aruncând vina pe armata romana, care s-ar fi comportat foarte slab în lupta, romanii fiind principalii vinovati, conform susținerile lor, de înfrângerea de la Stalingrad. Desigur, nu toți comandanții germani au promovat aceasta idee, au fost și din cei care au făcut analize mult mai obiective, însa aceasta susținere a prins, fiind reluata chiar și în studiile autorilor anglo-saxon sau a altor istoriografi din alte tari preocupați de subiectul Stalingrad.

Din nefericire pentru adevărul istoric, observa autorul, România este o tara mica, lucrările românești având un impact internațional mai redus. Încă și mai grav, în perioada regimului comunist, era practic interzisa studierea participării romanilor la războiul antisovietic. Astfel ca practic a lipsit pe scena dezbaterii istoriografiei internaționale, voci care sa susțină o analiză obiectiva a participării armatei romane la Stalingrad.

Studiul lui Alexandre Thers este o bijuterie de istorie militara, acesta urmărește cu detalii  unitățile românești participante la evenimente, dotarea lor, mișcările în lupta. 

Concluzia autorului este ca unitățile armatei române au făcut ceea ce era omenește posibil pentru a-și îndeplini misiunile de lupta asa cum au fost ele stabilite. Desigur au fost și momente de panica, au fost și cazuri de lașitate, dar departe ca acestea sa fie caracteristice armatei române. 

Problema a fost cea generala, cu care s-a confruntat și armata germana. Hitler și acoliții săi erau strategi de cabinet care acordau foarte putina atenție problemelor logistice. 

Armatei romane i s-au fixat misiuni care depășeau vădit capacitatea de lupta reala.  Principala problema era cea a dotării extrem de slabe cu mijloace de lupta antitanc. Tunurile antitanc românești erau depășite, practic ineficace fata de tancurile T—34 și KW  sovietice. Deși problema a fost semnalata și s-au făcut cereri către germani ca să fie furnizate mijloace de lupta moderne corespunzătoare, germanii nu au făcut mai nimic în acest sens. În aceste condiții era imposibil sa fie indiguita ofensiva sovietica susținută de sute de tancuri. 

Comandamentul roman a semnalat în numeroase rânduri ca ii este imposibil sa acopere în aceste condiții frontul conform misiunii primite, dar totul a fost în zadar. 

Totuși, deși vădit depășiți tehnic, romanii au luptat cu curaj, au organizat rezistenta, au fost mari unități care au manevrat inteligent și au obținut rezultate favorabile local.  Dovada e și numărul mare de comandanți romani decorați cu Crucea de Fier pentru merite în lupta. 

Ca in final erau condamnați la o infrangere, aceasta nu a fost din cauza lipsei de pricepere sau lasitatii, ci raportului de forte obiectiv, sovieticii având avantaj la toate capitolele, cel legat de tancuri fiind hotărâtor. 

Și pentru admiratorii lui Antonescu, trebuie spus ca a existat un moment care arunca o lumina foarte proasta asupra acestuia. Grupuri de unități romane formaseră insule de rezistenta pe Don. Depășite de atacul sovietic aceste unități au cerut sa iasă din dispozitiv și sa se retragă pentru a salva oamenii. Înaltul comandament german fata de care armata romana era subordonata, în stilul pompos a lui Hitler, a refuzat sa aprobe retragerea, soldații romani fiind sacrificați fără niciun avantaj militar clar. Comandanții romani, au cerut aprobarea directa a lui Antonescu, conducătorul României și mareșal comandant al armatei romane, sa dispună retragerea, spunând ca dacă au aprobarea acestuia vor ignora ordinul din partea comandamentului german și vor proceda la retragere. Din nefericire Antonescu a refuzat sa dea acest ordin, condamnând zeci de mii de soldați români la o soarta tragica. 


Niciun comentariu: